marți, 23 noiembrie 2010

Cercetare ştiinţifică în gură

Cercetare ştiinţifică în gură,
Cu dinţi poziţionaţi în aşa măsură
Încât să poţi ancheta în profunzime,
Fără prejudecăţi, delincvenţă sau cruzime.
Subiecţii sunt pregătiţi,
Spălaţi şi lustruiţi.
Întreb:
Care-i rata de frecventare?
Dar obiceiuri culinare?
Şi ce preferaţi?
Din care parte vă place să fiţi atacaţi?
Dar ce sugeraţi?
Vizitatori să înţeleg c-aveţi,
Dar îi mai putem înmulţi dacă vreţi.
Doar prin transmiterea unui mesaj
Din gură-n gură,
Iar publicul nou la intrare s-adună.
Statisticile-arată o scădere substanţială
De substanţă.
Vă recomand un specialist
Specializat în consultanţă.
Iar până data viitoare
Vă furnizez ce-a rezultat din cercetare
Ca să putem lucra
La un nou plan de abordare.