Oniris

tu nu ştii cât eşti de frumos, Oniris

prin ochii mei te văd perfect, mi-e teamă să te-atig.

tu nu ştii cât de mult îmi placi, Oniris

da-mi trezeşti o teamă de fericire pe care nu pot s-o înving.

să ştii, în schimb, că mi-e dor să te văd, Oniris

şi nu mă mulţumesc doar prin a închide ochii,

până să te revăd, tu nu ştii, dragul meu Oniris

se sufocă minutul, doare ora şi moare o zi.

dragul meu, Oniris

îmi place cum zâmbeşti,

în realitatea mea, eşti cel mai frumos vis

dragul meu, Oniris...

promite-mi că nu mă trezeşti.

lumieră

În întuneric eu te văd cel mai bine.

În fumul dens, parfumul tău pluteşte...

Şi vrei s-aprinzi o lumânare, să mă vezi şi tu pe mine,

Dar încă nu ştii că lumina, la zâmbetul meu păleşte.

Ai grijă doar, când aprinzi lumânarea, să o pui în scrumieră.

Şi uite cum am inventat împreună o lumieră.

voi fi

cunoşti părţi din mine de care nu ştiam

şi-mi provoci plăceri pe care nu le imaginam.

mă trec fiori numai când mă gândesc...

e o plăcere continuă pe care nu trebuie să mi-o reamintesc.

strânge-mă şi muşcă-mă... vreau să te simt tot.

să ţip, să tremur de plăcere, până nu mai pot.

joacă-mă pe degete cum numai tu ştii,

promit că noapte de noapte doar a ta voi fi.

salvatoarea de melci

prin ploaia purpurie, pe umede poteci,

păşeşte firavă, deculţă, salvatoarea de melci.

grijulie cum e, şi-atentă a nu-i strivi,

îi ţine-ndelung în palmele-i reci

pentru a-i privi.

se-nveseleşte simţindu-le mişcarea lentă

şi căutându-le-adăpost sub floarea perfectă.

dar drumul e lung şi nestrăbătut,

multe suflete pe poteci umede s-au pierdut.

drumul e lung şi se înserează.

pe salvatoarea de melci, cine o salvează?