marți, 6 aprilie 2010

Chimist vreau să devin

Chimist vreau să devin.
Să combin vinul cu gin,
Să beau... apoi să bem.
Pentru că vreau...
Amândoi vrem.
Ne combinăm.
Ne-amestecăm substanţele,
Ne-nghesuim în eprubetă,
Dorinţele ne-agită...
Creşte temperatura,
Ies aburi,
Sar scântei,
Iau elemente de la tine
Şi tu de la mine iei.
Ne completăm.
Împreună facem reacţia perfectă.