prin ploaia
purpurie, pe umede poteci,
păşeşte firavă,
deculţă, salvatoarea de melci.
grijulie cum e,
şi-atentă a nu-i strivi,
îi ţine-ndelung
în palmele-i reci
pentru a-i privi.
se-nveseleşte
simţindu-le mişcarea lentă
şi căutându-le-adăpost
sub floarea perfectă.
dar drumul e lung
şi nestrăbătut,
multe suflete pe
poteci umede s-au pierdut.
drumul e lung şi
se înserează.
pe salvatoarea de
melci, cine o salvează?
