luni, 20 septembrie 2010

temă romantică

Prin tine romantismul primeşte definiţie.
Călău al omenirii,
Cupidon al iubirii,
Tu eşti înger aducător de fericire
Şi demon sadic care ne veghează.
Tu eşti paradoxul suprem.
Prin tine toate mor,
Şi toate care dor,
Prin tine se tratează.
Te pot opri din drumu-ţi lung
Doar cei ce mai visează.
Tu exişti dintotdeauna,
De când pământul, de când lumea.
Eşti motivul existenţei mele,
Al celui mort,
Cât şi al celui viu...
Nemuritorule,
Tu te stingi, totuşi,
Cel mai timpuriu...
Oh, TIMPULE!