Te cunosc de-alaltăieri
Şi parcă de-o viaţă-ntreagă.
Cu entuziasmu’ la pământ
Şi orbiţi de plăceri,
Ne-ntrebăm ce ne mai leagă.
Blocaţi între patru pereţi
Nu putem evada.
Adu un picamăr să spargem zidul,
Lasă să intre primăvara!
Ne-asemănăm atât de mult
Nici nu trebuie să vorbim.
Doar o intersectare de priviri
Şi deja ştim ce gândim.
Asta mă sperie cel mai tare,
Eu sunt tu...
Iar tu eşti eu.
Dar să vezi ce ironie
Că eu nu sunt genul meu.
skip to main |
skip to sidebar
